Suntem noi oare cei care alegem sa iubim? Sau poate iubirea ne alege pe noi?..Si trebuie sa fim pregatiti pentru ea? Au trecut parca secunde de cand am stat neputincios in fata ei. Nu...iubirea nu vine pur-si-simplu. Ea vine ca un val urias,spulbera tot ce credeai despre tine,iti zdrobeste mintile de nori si parca nu se va sfarsi niciodata...Pana la urma putem zice ca te vrajeste,iti ia mintile,nu mai esti tu...dar cand ceva nu merge te trezesti din vraja si fara sa vrei deschizi cutia pandorei. Nu stii ce sa faci,stai nedumerit intr-un colt si incerci sa o uiti dar nu poti,ti-a luat tot ce aveai mai drag,dar tot nu-ti dai seama cum s-a ajuns acolo...a controlat totul,te-a jucat pe degete dar nu o poti distruge.
Se va intoarce intr-o buna zii si iti v-a lumina din nou calea...pana intr-un moment...
ai cea mai mare dreptate ;)
RăspundețiȘtergereÎn fapt, iubirea este prezentă întotdeauna. Ea nu vine și pleacă... este mereu acolo. Noi ne schimbăm! Într-un moment suntem capabili de a o recunoaște și de a ne bucura de ea, iar în altul, nu o mai putem simți aproape. Avem impresia că ne-a părăsit... dar, în realitate, noi ne-am părăsit. Ne îndepărtăm de iubire la fel cum ne îndepărtăm de lumină... ascunzîndu-ne. E drept, mulți vor spune că nu este adevărat... dar dacă privești cu atenție îți poți da seama de adevăr.
RăspundețiȘtergereIubirea ne alege mereu... noi o alegem din cînd în cînd.
Numai bine.
Iubirea e un viciu, o alegere ce nu ne apartine rational intotdeauna.
RăspundețiȘtergereIubirea excesiva transforma un prieten intr-o pierdere. Cand? Intr-un final aproape imposibil de anticipat.
Iubirea e o boala excitanta, interesanta, captivanta...insa are ea si beneficii concrete?
Iubirea e... ce e? Oricum, zdrobita sub calcaiul stang al dragostei...ceea ce incercam sa definim e mai putin decat am crede.
Parerea unora. :)